Silent night

Dar ne jucam.Timizi, naivi, uneori increzatori, uneori directi, niciodata precauti.Ne cunoastem prin joaca, ne alegem, ne indragostim.

Pasii sunt intotdeauna mai grei cand lucrurile devin serioase.Podul casei e atat de incarcat pe cat ii permitem  iar peste lucrurile care sunt acolo se lasa praful in masura in care noi vrem  asta.Nu avem multi curajul sa urcam si sa le analizam, sa ne reamintim istoria lor, sa le curatam.

Am mers printre cutii asezate frumos de prea multe ori si de fiecare data am tinut capul in jos.Stiam ce e in fiecare.Cel mai frica imi era de secunda care urma privirii ce o aruncam peste ele.O secunda in care pentru mine se derulau prea multe imagini, sunete, mirosuri, atingeri si compromisuri.Apoi …ma obisnuiam.Am incercat pana acum sa ma opresc?Nu.

Intr-o zi nici nu stiu cum am ajuns acolo.Sa fie vina mea, sau sunt alte forte la mijloc ce nu ma lasa sa fac trecutul uitat.Cert e ca fara el nu sunt eu.Am realizat ca nu exista un moment potrivit pentru evadarea din prezent.Prezentul e prea puternic pentru mine.Ma acapareaza cu totul.As putea sa fiu ingamfat si sa spun ca traiesc in prezent, dar asta nu inseamna cumva ca sunt multumit de cine sunt?  In ziua aia s-a intamplat ceva diferit.M-am impiedicat de o figurina de portelan.Nu era in nicio cutie.Imi aminteam de ea.Uitasem ca era crapata insa.Am  inchis ochii si am atins cu degetul crapatura.Am zambit.Mi-am adus aminte cand am incercat s-o repar.

Si in continuare ne jucam.Ne ranim in joaca, ne deceptionam, ne schimbam valorile… in joaca.

Nimeni nu mi-a spus ca putem sa ne jucam cu sufletul oamenilor.Asta a trebuit sa imi dau seama de unul singur.Intr-un mod brutal.

Cred ca eram foarte tanar atunci cand am avut prima deceptie in dragoste dar, daca stau sa ma gandesc a fost o prostie.Atunci a fost ceva unic pentru mine si m-am inchis, m-am ascuns de ceilalti in spatele unui zid format din caramizi si ciment,sarcasm si ignoranta.La inceput doar ma prefaceam ca nu ma ating chestiile de genul asta pana cand , cu timpul, am uitat ca doar ma prefac.Abia acum realizez ca odata cu aparitia ei am adaugat la acest zid un element nou-un geam.Aveam nevoie de curaj sa ma asez in dreptul lui.Am facut-o.O prostie stiu…si nu ma refer la faptul ca am permis altcuiva sa ma vada, ci ca din punctual meu de vedere puteam sa imi traiesc toata viata dupa niste caramizi, total nepregatit de lumea inconjuratoare, ranit afectiv de lucruri stupide si fara valoare in tabloul vietii mele.

Acum doar cred ca ii simt fiecare respiratie. Sau sanii ei presandu-se de pieptul meu in timp ce palmele mele ii trag corpul cat mai aproape pentru un sarut. Doar imi amintesc cum buzele mele ii sopteau la ureche cat de mult o vroiam sa fie a mea.Si in mintea mea, de fiecare data ea rade.Atat de placut, melodios, jucaus.

Asta e ultima data cand mai vin la o fereastra  goala.